by Alin Nicolescu

La multi ani Eminescule

La multi ani EMINESCULE.
Au trecut 162 de ani si pare ca protestele au inceput nu de ieri, ci de pe vrema ta si parca asa cum spui si tu: „toate-s vechi si noua-s toate, ce e rau sau ce e bine, tu te-ntreaba si socoate!
Si mare dreptate aveai, pentru ca ma uit in jur si parca rascoala lui Tudor Vladimirescu e aceeasi poveste care se intampla acum in Romania, parca la fel era si in 1989, la fel e si in prezent!

Si cat de bine ai reusit tu sa redai inca de atunci tot ceea ce se petrece acum in Romania.
Doamne fereste pe cel ce e acum la putere, de foamea natiunii si de limita rabdarii ei.
Hristosi sa fiti, nu veti scapa, nici in mormant!

Un comentariu despre “La multi ani Eminescule”

  • Cristina

    Glossă
    de Mihai Eminescu (nascut la 15 ianuarie 1850)

    Vreme trece, vreme vine,
    Toate-s vechi şi nouă toate;
    Ce e rău şi ce e bine
    Tu te-ntreabă şi socoate;
    Nu spera şi nu ai teamă,
    Ce e val ca valul trece;
    De te-ndeamnă, de te cheamă,
    Tu rămâi la toate rece.

    Multe trec pe dinainte,
    În auz ne sună multe,
    Cine ţine toate minte
    Şi ar sta să le asculte?…
    Tu aşează-te deoparte,
    Regăsindu-te pe tine,
    Când cu zgomote deşarte
    Vreme trece, vreme vine.

    Nici încline a ei limbă
    Recea cumpăn-a gândirii
    Înspre clipa ce se schimbă
    Pentru masca fericirii,
    Ce din moartea ei se naşte
    Şi o clipă ţine poate;
    Pentru cine o cunoaşte
    Toate-s vechi şi nouă toate.

    Privitor ca la teatru
    Tu în lume să te-nchipui:
    Joace unul şi pe patru,
    Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
    Şi de plânge, de se ceartă,
    Tu în colţ petreci în tine
    Şi-nţelegi din a lor artă
    Ce e rău şi ce e bine.

    Viitorul şi trecutul
    Sunt a filei două feţe,
    Vede-n capăt începutul
    Cine ştie să le-nveţe;
    Tot ce-a fost ori o să fie
    În prezent le-avem pe toate,
    Dar de-a lor zădărnicie
    Te întreabă şi socoate.

    Căci aceloraşi mijloace
    Se supun câte există,
    Şi de mii de ani încoace
    Lumea-i veselă şi tristă;
    Alte măşti, aceeaşi piesă,
    Alte guri, aceeaşi gamă,
    Amăgit atât de-adese
    Nu spera şi nu ai teamă.

    Nu spera când vezi mişeii
    La izbândă făcând punte,
    Te-or întrece nătărăii,
    De ai fi cu stea în frunte;
    Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
    Între dânşii să se plece,
    Nu te prinde lor tovarăş:
    Ce e val, ca valul trece.

    Cu un cântec de sirenă,
    Lumea-ntinde lucii mreje;
    Ca să schimbe-actorii-n scenă,
    Te momeşte în vârteje;
    Tu pe-alături te strecoară,
    Nu băga nici chiar de seamă,
    Din cărarea ta afară
    De te-ndeamnă, de te cheamă.

    De te-ating, să feri în laturi,
    De hulesc, să taci din gură;
    Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
    Dacă ştii a lor măsură;
    Zică toţi ce vor să zică,
    Treacă-n lume cine-o trece;
    Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
    Tu rămâi la toate rece.

    Tu rămâi la toate rece,
    De te-ndeamnă, de te cheamă;
    Ce e val, ca valul trece,
    Nu spera şi nu ai teamă;
    Te întreabă şi socoate
    Ce e rău şi ce e bine;
    Toate-s vechi şi nouă toate:
    Vreme trece, vreme vine.

    Răspunde
  • Comentează