by Alin Nicolescu

Pana cand moartea ne va desparti


Ceea ce vei citi in continuare nu imi apartine, dar iti promit ca vei fi cel putin impresionat intr-un mod placut si lectura merita dusa pana la final!
(Recunosc ca era sa inebunesc cu corectarea textului si mai ales a greselilor de ortografie si de punctuatie, dar asta e; mesajul conteaza.)

În timp ce soţia mea servea cina, i-am luat mâna şi i-am spus:
– Trebuie să-ţi vorbesc!” Ea a dat din cap şi a mâncat calma. Am vazut durerea in ochii ei: acea tristeţe care imi blocheaza gura…
Mi-am facut curaj şi i-am spus:
– Vreau sa divorţam!” Dezgustată de întrebarea mea a spus încet:
– De ce?
In acea noapte nu am vorbit şi ea a plâns toata noaptea. Eu ştiam ca ea vroia să înţeleagă ce se întâmplă cu căsătoria noastră, dar nu am putut raspunde…. A pierdut inima mea, din cauza altei femei: Ana!
Eu n-o mai iubeam asa de mult pe soţia mea… Am fost aşa de trist… M-am simtit vinovat, motiv pentru care am semnat actul de separare, care aspune ca sotiei mele iar rămâne casa, masina si 30% din magazin. Atunci când a văzut actul de separare la rupt in o mie de bucăţi:
– Cum?! Am petrecut zece ani din viata noastra impreuna si acum ma lasi pentru alta?!
– Mă simt aşa de rău pentru tot acest timp pierdut cu mine, pentru toate energiile, dar nu am putut face altceva; acum o iubesc pe Ana.
Dintr-o data sotia mea a inceput sa urle şi a plâns continuu. Era furioasa şi dezamăgita. Ideea de divorţ a inceput să devină realitate. Ziua urmatoare m-am intors acasă şi am gasit-o stând la biroul ei în dormitor. Scria, nu am mancat nimic la cina si m-am dus la culcare. Am fost foarte obosit dupa o zi petrecuta cu Ana.

In noapte m-am trezit şi am văzut-o pe soţia mea tot acolo la birou. M-am întors şi am continuat să dorm.
Dimineaţa următoare soţia mea s-a prezentat la mine , cu niste condiţii pentru a „accepta divorţul”. Nu a vrut casa, nu a dorit nici masina si nici magazinul.
Maine incepea o noua luna, in acea lună ar trebui să trăim ca şi cum nimic nu sa intamplat raţionamentul său a fost simplu:
– Fiul nostru are examene in aceasta luna si nu terebuie sa-l ingrijoram cu problemele noastre.” Am fost de acord, cu toate acestea, ea a făcut o doua cerere:
– Trebuie să ne amintim de ziua în care am fost căsătoriti, atunci când m-ai luat în braţe şi m-ai dus în dormitorul nostru pentru prima dată. Dar în această lună, în fiecare dimineaţă trebuie sa ma iei in brate pana la usa de iesire.
Am crezut ca si-a pierdut mintea, dar am fost de acord ca să nu strice vacanţa de vară. I-am povestit Anei. Ana care a inceput sa rada spundând:
– Indiferent de ceea ce trucuri a inventat soţia ta spune-i ca esti al meu!
De mult timp eu si sotia mea nu am avut o lungă „confidenţialitate”, aşa ca când am luat-o prima zi in braţe am fost atât jenat…. Dar fiul nostru a fost în urma noastra si ne aplauda spunand:
– Tata esti tare, ai luat-o pe mama în braţe!
Cuvintele lui erau ca un cuţit în inima mea. Am mers zece metri, cu soţia mea, în braţe. Ea a închis ochii şi a spus încet:
– Nu-i spune nimic despre divorţ, te rog!
Am fost de acord. Am lăsat-o la uşa şi ea a ieşit, şi a plecat să ia autobuzul pentru a merge la munca.
A doua zi, am fost mai relaxat, ea se sprijinea pe pieptul meu. Am simtit parfumul ei pe bluza mea. Am realizat ca a trecut mult timp de cand nu m-am mai uitat la ea, deoarece am uitat….  Am observat ca nu mai e atât de tânără… Câteva riduri pe fată, fire de păr albe.  
M-am intrebat:
– Ce am făcut de am „redus-o”, astfel?
A patra zi, luând-o în braţe, cum se intampla în fiecare dimineaţă am simţit că intimitatea s-a întors la noi. Aceasta a fost o femeie care mi-a dat zece ani din viaţa si tinereţea ei, un copil, pentru ca urma sa ne apropia mai mult şi mai mult. Nu am spus nimic din respect pentru Ana!
Fiecare zi a fost mult mai uşor să o ridic si a trecut luna repede. Credeam ca am fost obisnuiti sa o ridic şi pentru că fiecare zi care a trecut o simtiteam mai lejera. Intr-o dimineaţă ea a fost indecisa cu ceea ce sa poarte: a încercat totul şi a zis:
– Hainele imi sunt mari.” 
Mi-am dat seama că ea a pierdut in greutate… Deci, de accea era asa de uşoară, am realizat brusc că a fost în depresie prea multă durere şi suferinţă. Fară să imi dau seama am atins părul ei; fiul nostru a intrat brusc în camera noastră şi a spus:
– Tati e timpul pentru a o duce pe mama în braţe!
(pentru el a devenit un moment fundamental al vieţii sale)
Am luat-o pe soţia mea in brate, am simtit un fior care a schimbat modul în care vedeam divortiul. Am inceput sa o iau ca prima data cand am luat-o acasă atunci când ne-am casatorit.
Am vrut să plâng. Ultima zi am facut acelasi lucru si a spus:
– Nu mi-am dat seama că am pierdut afectiunea ta.
Fiul nostru a trebuit să meargă la şcoală şi l-am însoţit eu cu masina.
Sotia mea a ramas a casa.
M-am dus la muncă, dar la un moment dat am trecut prin fata acasei Anei, m-am oprit şi am fugit în sus pe scări. Ea mi-a deschis uşa şi i-am spus:
– Iarta-ma, dar nu vreau sa divorţez de soţia mea!” S-a uitat la mine şi a spus:
– Eşti nebun?” I-am răspuns:
‘- Nu, e doar că îmi place soţia mea… A fost un moment de plictiseala si rutina in care ne-am departat, dar acum mi-am dat seama de adevăratele valori ale vieţii, azi am dus-o în braţe, mi-am dat seama că trebuie sa o fac pentru restul vietii mele!
Ana mi-a dat o palma si mi-a inchis usa in fata. Eu mergand în jos pe scări repede, am condus şi m-am oprit într-un magazin de flori.
I-am cumpărat un buchet de trandafiri si fata de la magazin mi-a spus:
– Ce vreti sa scrieti pe bilet?
Te voi iubi până cand moartea ne va desparti!
Nu imi pasă de nimic dar voi merge acasa si ii voi spune o voi lua în braţe în fiecare zi din viaţa mea!
Am venit degraba acasa, am urcat scările şi am fugit sus în camera fericit şi cu un zâmbet pe buze, dar soţia mea… Era pe jos… Moarta. Ea lupta impotriva cancerului!. Şi eu în loc sa imi dau seama ce se intampla, am fost ocupat cu Ana.

Sotia mea mi-a cerut accea perioada de timp pentru ca ea ştia că era pe moarte.
Deci… Ca fiul nostru să nu sufere traume mai tarziu i-a rămas imprimat în memorie ca are un tată minunat şi o mamă iubitoare. Acestea sunt detaliile care contează într-o relaţie! 
Nu casa, nu masina, nu bani! Acestea sunt lucruri trecatoare, care par să creeze o viata frumoasa si o casnicie perfecta.

Sa încercăm întotdeauna să ne păstram ceea ce conteaza si intotdeauna sa ne amintim prima zi a acestei frumoase povesti de dragoste.

Uneori nu ne dam seama de ceea ce avem pana cand nu il pierdem!

2 comentarii despre “Pana cand moartea ne va desparti”

  • Vera

    Off, ce-mi faci tu mie…
    Viata ne pune de multe ori la incercare, ne straduim sa depașim momente urâte sperand într-o variantă câștigatoare.
    Cand treci printr-o asemenea cumpana, dai filmul înapoi si incerci sa vezi unde ai greșit, ce se poate recupera și apoi s-o iei din loc cu încredere în tine.
    Un lucru e cert pt mine: e greu, dar aș vrea să trec peste, aș vrea să am timp pentru câte simt că am de oferit!
    Nu-mi lipsesc lucrurile materiale ci dorinta de a face un om mandru ca sunt a lui, de a simti bucuria intoarcerii acasă, să adorm linistită pe pieptul lui și când mi-e cel mai greu, să-l simt aproape.
    Mi-a plăcut inteligența cu care femeia a știut să abordeze acea situaţie.
    In loc de crize de isterie a încercat să reînvie partea cea mai frumoasă a căsniciei lor,chiar dacă pt un scurt timp…

    Răspunde
    • Alin NICOLESCU

      Asa este!
      Subscriu atat la partea cu ceea ce iti doresti in continuare de la viata, bucuria intoarcerii acasa si toate celelalte, dar mai ales inteligenta emotionala si experienta de viata, demna de urmat ca model, a acestei femei!

      Răspunde
  • Comentează