by Alin Nicolescu

Proba de sinceritate

Salutare!
Da stiu, ca nu am mai postat de mult, dar am fost ocupat cu altele si probabil nici acum nu postam daca nu gaseam ceva pe net ce m-a determinat sa o fac! By the way… oricum nu sunt genul care posteaza zilnic sau ceva de genul asta, ci doar cand simt ca am ceva de spus cu adevarat!
In urma cu vreo 4 ani, cam prin 2006 asa, prin luna august am interpretat un text, iar produsul finit l-am numit: „PROBA DE SINCERITATE!
Initial nu am dorit sa il fac public dar odata ce a fost auzit si mai apoi „ascultat” nu a mai fost cale de intoarcere!
Toata lumea spunea:
„-Wow, foarte tare! Foarte frumos, felicitari! Dar probabil ca ai suferit mult ca sa scrii asa ceva!”
„-Nu, chiar deloc. Eu doar am gasit la cineva acest text, si am zis ca ar fi pacat sa nu fie dus la rang de valoare. Si am considerat ca merita sa il „imprim” si evident sa imi las amprenta in acel produs nu numai prin voce si interpretare dar pe alocuri si prin mesaj sau modificarile aduse in text! Tocmai de aceea se numeste PROBA… Un fel de.. ASA DA!”
Asa ar trebui sa sune ceva sincer, chiar daca e cateodata trist!
Asa e in viata! Adevarul doare, dar merita spus!
De ce am decis sa o pun pana la urma si pe blog? Pai e simplu, desi era ceva personal, repet: era… se pare ca il gasesc pe „goagal” sub diverse forme, complet, incomplet sau modificat, dar sub alt nume, alt autor, etc… Ceea ce nu mi se pare fair play! Nu e prima data cand mi se spune:
-Aaaa pai asta nu e scrisa de tine, am gasit-o si pe nu stiu ce site sau in nu stiu ce carte…
Imi plac oamenii care se identifica prin ceea ce scriu, spun sau fac, si chiar ma bucur nespus cand isi insusesc in totalitate ceva emis de mine la un moment dat, dar e urat cand la final afirma ca e ceva ce a fost al lor dintotdeauna!
Asadar te las in continuare sa savurezi acest text, sau dupa plac sa il si asculti!
ENJOY!
PROBA DE SINCERITATE

by Alin Nicolescu
Astazi, mi-am facut curat in inima, fara sa pastrez nimic ascuns, am alungat clipe de fericire si momente in care imi doream sa mor, totul fara sa privesc inapoi.
Insa, pentru o clipa m-am lasat purtat de glasuri pe aripile amintirilor, ca sa retraiesc inca o data clipa noastra, ca sa mor inca o data.
Am zburat cu gandul pe albastrul cerului ochilor tai, am alintat suvitele de par rebele si am cazut acolo de sus, din spatiul dragostei, in bratele tale. Este o durere inexplicabila, dar in acelasi timp este singura placere care mi-a mai ramas de la viata; este… de fapt era o simfonie a sentimentelor, fara cuvinte, doar atingerea era de ajuns. Ai fost cea care mi-a deschis inima, si totusi in accelasi timp si cea care a ferecat-o.
Acum… ACUM este un cuvant fara sens pentru ca nu mai pot sa exist fara ce a fost, insa nu pot sa traiesc fara sa uit. Ma apasa greutatea minutelor transformate in ani, nu pot sa traiesc fara sa uit: jocul luminii in ochii tai, buzele calde care ma mangaiau daca ma loveam, acum am pierdut sirul lacrimilor sunt intr-un labirint care… care cred ca este viata mea. Si stiu, stiu ca nu vei veni sa ma salvezi…
Acum as vrea sa stiu ca esti fericita, iar daca nu mai insemn nimic ma multumesc sa stiu ca, am fost candva cel ales.
Stiu ca am un mod ciudat de a iubi si de a arata asta; stiu ca poate e prea tarziu, dar daca ”Te iubesc?” 
Ce greu apasa aceste simple cuvinte, oare ar fi schimbat ceva daca ti le-as fi spus? Cred ca nu mai conteaza si… acum, inca mi-ar fi greu sa explic ce insemni pentru mine…
Lacrimile se intorc din focul care le-a nascut. Imi este dor de cuvintele tale cel mai mult. De ce taci? Urasc… urasc, urasc tot ce se leaga de tine pana si pe mine si plang si sper si “Te iubesc!”
E tarziu sau poate prea devreme acum, sa mai adaug ceva; s-au depanat atatea amintiri, atatea ganduri frumoase incat mi-a amutit gandul printre lacrimi. Am colindat cu tine printre imagini pline si tulburatoare, de expresie si culoare, dar fara cuvinte nu as reusi sa aflu taina sufletului tau. Rostim in fiecare zi, atat de multe cuvinte atat de banale sau atat de tipice, insa ne este greu sa rostim acel “te iubesc” ce taina poate inflori cu aceste cuvinte? Ce abis poate deschide? Ce fior poate naste… Ce suflete poate uni…
Imi vine greu sa cred, ca totusi cineva ma poate iubi si ma refer la cineva strain pentru ca, stiu ca cei din familie ma iubesc dar cand cineva cu care am vorbit, si cu care am stat imi spune “Te iubesc!” ma tulbura. Nu doar sunetul lor, ci semnificatia ce o cuprinde in ele, rostite aceste cuvinte pecetluiesc un teanc de sentimente, dar in aceelasi timp deschid altele mai profunde.
A iubi pe cineva inseamna, o recunoastere a partii de Dumnezeire, este o putere de a face bine celuilalt fericindu-l.
Nu fac o pledoarie pentru iubire, ci aduc un argument pentru a avea curajul sa spunem unul altuia ”Te iubesc!”, insa acest argument il vom afla, abia dupa ce intr-o stare de puritate si entuziasm le vom rosti cu glas de diamant. Uneori le spunem prin fapte, prin ganduri, prin gesturi, prin lacrimi, printr-o imbratisare, dar tot atat de rar prin cuvinte si cateodata e pacat, sunt atat de minunate melodia lor e atat de ingereasca, sunetul lor te inalta spre lumina fericirii, pentru ca doar vocea lor poate sa nasca viata si sa daruiasca eternitatea.
Dar acestea, nu sunt posibile daca la baza lor, nu exista RESPECT, INCREDERE si INTELEGERE…
Si inca ceva… Am uitat… Aaaa!
“Te iubesc!” 


3 comentarii despre “Proba de sinceritate”

  • Anabella

    Love is like magic
    And it always will be.
    For love still remains
    Life’s sweet mystery!!
    Love works in ways
    That are wondrous and strange
    And there’s nothing in life
    That love cannot change!!
    Love can transform
    The most commonplace
    Into beauty and splendor
    And sweetness and grace.
    Love is unselfish,
    Understanding and kind,
    For it sees with its heart
    And not with its mind!!
    Love is the answer
    That everyone seeks…
    Love is the language,
    That every heart speaks.
    Love can’t be bought,
    It is priceless and free,
    Love, like pure magic,
    Is life’s sweet mystery!!

    Răspunde
  • monik

    Da, wow!
    Nici nu prea stiu ce sa zic…
    E un complex de stari, cuvinte, trairi.
    Nici nu stiu cum au incaput toate aici…
    Cine n-ar vrea sa traiasca asta? Chiar daca la un moment dat doare.
    ….Si DA! Ai ridicat la rang de valoare, dar nu un text, ci niste sentimente, de fapt o situatie poate existenta la un moment dat in viata fiecaruia dar asta: ce am citit iar dupa, am ascultat (de 2 ori) pentru ca doar cititul nu mi-a fost deajuns cred ca este Esenta.
    Nu i-ai dat valoare doar ca l-ai imprimat, amprenta de fapt se simte in interpretare si… mai cred ca cineva care nu credea in asta nu ar fi putut sa ajunga la acest produs finit.

    Răspunde
  • Comentează