by Alin Nicolescu

TOTI AUD MUZICA, DAR PREA PUTINI AJUNG SA O ASCULTE

Terenul lui „maine” este prea nesigur pentru a face planuri… insa risc si ma avant, cu toate ca viitorul are mai mereu o multime de variante… variante care se opresc de cele mai multe ori la jumatatea drumului…

CE DORESC DE LA VIATA?
As putea sa enumar multe dar cred ca pentru a te face sa intelegi ar fi mult mai simplu sa enumar CE NU DORESC:
NU doresc sa triumfez intr-un mod in care unii ar crede ca vreau sa dau impresia ca le stiu pe toate si ca e bine numai ca mine.
Nu doresc ca „aleasa” mea sa se ascunda in cotloanele pufoase ale unei casnicii in care barbatul sa-i poarte pe umeri toate grijile.
Totusi… CE VREAU?
Vreau ca ea sa nu aiba nevoie de ocrotirea numelui sonor al celui iubit si sa nu pretuieasca nici un fel de bunuri in afara de cele ale sufletului…
Ma intrebi „IN CE CRED?”
Hmmm… cred in mine!
Si mai cred doar ca IUBIRILE pot fi MARI sau deloc…
Nu inalt castele daca nu am de gand sa locuiesc in ele, cu atat mai mult nu inalt „castele de nisip” si nici nu ma risipesc in povesti in care nu cred…
In schimb ma identific doar cu cele pe care eu insumi le creez si le duc la la rangul de realizari!
CE NU AS ACCEPTA?
Nu as accepta vreodata sa fiu a doua vioara in cea mai renumita orchestra …
Gandindu-ma mai bine, nu as accepta niciodata sa fiu nici macar prima vioara, ci doar eu… VIOARA.
In caz contrar, a fi al meu insumi este mult mai acceptabil decat a fi un biet obiect al cuiva care nu apreciaza sunetul divin al unui instrument atat de delicat.
Restul sunt pretexte…
VA URMA…

sau nu….

Comentează