Initial te chinui mult sa ajungi si tu sa joci, sa simti gustul, sa faci parte din lumea aia care stii ca nu e a ta, dar vrei sa fii in ea.
Macar un pic.
La un moment dat ti se da sansa sa castigi, in mod express, tu ajungi sa crezi ca asta e deja ceva normal, ceva simplu si ca daca ai putut sa ai acel „macar un pic” crezi acum ca poti avea totul.
Si din momentul ala esti mancat intrucat nu ai fost obisnuit cu astfel de jocuri, de lupte, ti s-a dat impresia ca esti bun si ca poti castiga, fara ca macar sa fi stiut vreodata ce este aceea o lupta, o strategie, un plan, tocmai ca sa fii total dezarmat si ulterior executat, sa pierzi tot ce ai castigat, tot ce ai avut inainte sa incepi sa castigi si chiar sa te pierzi si pe tine.
Totul porneste de la o iluzie, un moft neinfranat la timp, o frustrare, din lene, dintr-o dorinta de a epata care in final intr-un fel sau altul te va falimenta pe toate directiile!
Daca-ti faci un plan in urma caruia sa intelegi si apoi sa poti controla jocul, sa stii cand sa te opresti, poti realiza chiar ceva maret.
Daca insa tu esti doar un pion pe care jocul il controleaza, te vei supune lui si o sa mori!
Foarte realista comparatia!
Sunt atatea asemanari…
Fix in aceeasi luna, dar anul trecut am postat o nota facand aceeasi similitudine intre cele doua:
casino – viata.
Casino: JOCUL de-a VIATA
Da, intr-adevar. Interesanta si coincidenta atat a lunii cat si a titlului cat si a comparatiei in sine dintre viata si casino.
Singura diferenta este ca eu am comparat viata cu un casino in sensul ca omul in viata poate fi luat de val (mai ales cand este slab, naiv si neexperimentat) si din cauza viciilor si a mofturilor poate alege prost si se poate ruina, cum la fel se intampla si in casino.
Sau poate sa isi faca un plan, sa devina un „jucator” bun si sa castige si in viata si in casino, intrucat el conduce jocul, el decide cand intra si cand se retrage si nu invers.
TU ai comparat de fapt IUBIREA si relatiile dintre 2 parteneri cu Casinoul si jucatorii buni si experimentati cu cei mai putin experimentati si naivi.
Well done!
revin…
Poate pare offtopic, dar te’am regasit maxim in randurile de mai jos, e cazul fericit in care individul are puterea sa discearna si sa nu fie „luat de val”, un asemenea caracter puternic nu s’ar lasa prada „mofturilor” si nu ar crede in naivitatea castigurilor usoare:
Profilul psihologic al omului superior
In primul rand calmul este o caracteristica speciala a acestui om. Te afli intr-o mare de oameni agitati si dintr-o data vezi pe unul dintre ei ca e linistit si ca surade ca si cum nu ar fi deloc afectat de toata nebunia momentului. Deja vrei sa te indrepti spre el, sa il cunosti. Simti ca are ceva special si nu sti ce. Surasul lui nu e un suras orgolios, nu pare sa spuna “eu de voi rad acum” ci e un suras care pare sa spuna: ”stai linistit, si aceasta problema va trece si va veni iar soarele”.
Da, optimismul este ceea ce nu trebuie sa lipseasca din personalitatea acestui om. In orice situatie stie ca exista si ceva de invatat din aceea agitatie, stie ca fiecare problema poarta in ea si solutia dar inca nu e vizibila.
Increderea in sine e atat de puternica incat chiar si atunci cand oamenii din jur spun ca nu exista sanse de reusita, omul superior nu renunta. Nu mai are cum sa renunte, a investit tot sufletul in ceea ce face, daca ar renunta si-ar lasa acolo sufletul si ar ramane gol pe dinauntru.
Foarte grea este urmatoarea caracteristica asteptarea. Omul superior nu se plictiseste asteptand, el asteapta altfel decat ceilalti oameni. Pentru el asteptarea este cea care da valoare lucrului pe care il asteapta. Cum de poate sa astepte fara sa se plictiseasca ca ceilalti? Isi tine mintea atenta, sub control. Nu o lasa sa sara de la un gand la altul, el e atent numai la ceea ce cauta, ca un vanator in cautarea unei prazi. Nu renunta, nu se plictiseste de asteptare.
Cand cineva spune minciuni sau barfe despre el, acest om rade – nu intoarce vorbele in avantajul lui.
Stie ca are de-a face cu niste copii imaturi. Rezistenta la barfele si minciunile celorlalti este o alta caracteristica a personalitatii perfecte. Daca vrei sa reusesti asta si tu va trebui sa iti spui de fiecare data ca acesti oameni care te vorbesc de rau defapt au ei acele probleme pe care le pun pe umerii tai.
Nu ii judeca ci accepta ceea ce spun ei cu acelasi suras calm si detasat.
Ultimul vers din strofa doi avertizeza insa despre un pericol: omul care a pornit pe aceasta cale risca sa creada ca a devenit superior. Nu trebuie sa te consideri niciodata asa, lasa pe altii sa spuna asta despre tine.
Razbunarea este un cuvant care nu exista pentru omul care vrea sa se dezvolte. Razbunarea te face mic in ochii tai si ai lumii. Daca cineva simte dorinta de razbunare inseamna ca plateste cu aceeasi moneda raul care i-a fost facut. Asta pentru ca nu are monede mai valoroase. Omul superior iarta persoana care i-a facut rau dar incearca sa repare acel rau. Nu sta cu mainile in san si nu face nimic ci actioneaza, isi urmareste obiectivele. Nu se roaga de nimeni si din aceasta cauza pare un pic nesociabil. Oamenii din jurul lui ar vrea ca acesta sa ceara ajutor, nu le place sa aiba langa ei un om autonom.
Insa omul pornit pe calea dezvoltarii personale este din ce in ce mai autonom. Fiecare zi ce trece el se maturizeaza si de la starea de copil neajutorat devine adult.
Visul – atunci cand un om incepe sa se dezvolte isi schimba visele, viata lui ii cere sa viseze ca zboara mai sus. Vrea mai mult, nu se mai multumeste sa fie numai bucuros ci vrea sa fie fericit. Nu ii mai este deajuns o viata calduta vrea o viata fierbinte. Cu toate astea obiectivele pe care si le stabileste nu ii devin obsesie. Daca ai inceput deja sa mergi pe aceasta cale sti ca omul superior este flexibil. Daca un obiectiv este de neatins nu se sinucide, se adapteaza. Nu trece peste cadavre ca sa isi atinga obiectivul – stie cand sa renunte. E perfect adaptat la resursele pe care le are, nu sufera pentru ca dupa luni vine marti. Stie ca ceea ce e inevitabil trebuie acceptat cu calm. Atunci cand nu reuseste sa isi atinga obiectivele, cand are parte de esec, isi reanalizeaza strategia si o adapteaza. Pentru el succesul sau esecul sunt fiecare importante. Succesul ii spune ca a reusit sa inteleaga mecanismele universului si sa se adapteze la ele. Esecul, pe de alta parte, ii spune tot ce are nevoie despre lipsurile cu care inca se confrunta. Esecul poarta in el mult mai multa informatie decat succesul.
Omul superior stie asta si este atent la cauzele adevarate ale esecului, care de cele mai multe ori sunt in el nu inafara lui. El stie ca poate a ales gresit strategia, sau ca poate nu isi doreste din toata fiinta acel obiectiv.
Ceva special il defineste insa pe acest om. Chiar daca si-a vazut visul distrus nu abandoneaza. Nu poate sa abandoneze. Suporta orice dar merge inainte. Daca nu ii reuseste o strategie si nu isi atinge un vis astazi el maine insista din nou. Daca lumea ii spune ca ceva este imposibil el spune ca in acest caz o sa il atinga un pic mai tarziu dar cu siguranta il va atinge.
Isi asuma riscuri – are asa mare incredere in oameni si in el incat risca totul. Risca sa piarda tot ce are pentru ca stie ca daca deja a reusit odata sa cladeasca va reusi si a doua oara. Stie sa piarda fara sa renunte. Chiar daca cei din jur ii spun sa se opreasca pentru ca risca prea mult el stie ca jocul este mai important pentru el decat castigul. Daca ar trebui sa aleaga intre castigul final si jocul in sine ar alege jocul fara sa stea pe ganduri.
Nu se plange niciodata – din punctul lui de vedere a se plange e pierdere de timp.
Cui sa se planga?
Pentru ce?
Te plangi poate atunci cand astepti ajutor?
Cine sa il ajute? Toti la care ar putea sa se planga inca nu au ajus acolo unde este el. Cum sa poata sa il ajute in acest caz.
E complet inutil sa te plangi unuia care stie si poate mai putin decat tine.
Omul superior daca este inconjurat de multime sau e singur in camera se comporta la fel. Pur si simplu se simte relaxat in ambele situatii. Nu cauta sa iasa in evidenta in mijlocul unui grup. Nu rade de ceilalti dar nici nu sta rezervat facand pe desteptul. Pur si simplu se adapteaza. Cred ca acesta este cuvantul cheie care defineste cel mai mult acest model de om: adaptarea.
Atunci cand ceilalti oameni isi pun toata increderea in prieteni sau familie, omul superior stie ca nu are voie sa ceara nimanui nimic. Nu el este centrul universului, buricul pamantului. El stie ca nimeni nu s-a nascut ca sa il serveasca pe el, ca sa il faca pe el fericit.
In orice relatie un asemenea om cere putin si ofera mult. Ii place sa ii faca pe altii fericiti dar nu cere acelasi lucru de la ceilalti. Face contrar celor care spun “sa se comporte cu mine asa cum ma comport eu cu ei”. El crede ca problemele lui sunt mai mici decat ale celorlalti asa ca nu are voie sa ii incarce si el cu cereri.
Caracteristica mea preferata – poate si pentru ca am simtit-o numai pentru cateva momente in viata – este trairea prezentului. Omul superior nu se gandeste cu regret la trecut, nu zice ”Ce bine a fost anul trecut, mult mai bine decat acum!”
El stie ca fiecare moment are farmecul lui, daca sti sa il savurezi.
Daca stii sa cauti ceva placut in fiecare clipa o faci sa devina eterna.
Viitorul nu il intereseaza decat pentru planificare. Nu se gandeste ca o sa ii fie bine in viitor. In viitor o sa ii fie exact asa cum o sa ii fie.
Pentru el viitorul inseamna inca o zi in care va invata ceva nou.
Isi propune obiective dar le traieste deja din prezent.
Momentul prezent e cel care ii face bucurie, nu viitorul sau trecutul.
(Ce sa spun…e de vis.)
Ce sa spun?
Ma simt magulit ca exista persoane in lumea asta care considera despre mine ca SUNT OMUL SUPERIOR!
Multumesc mult pentru incredere si sper sa nu dezamagesc nici de acum incolo!