de Ion Minulescu
Octombre-a zugravit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb si de otel,
Tavanul unei cameri de hotel
In care s-a-mpuscat un pasager…
Miroase-a igrasie…
Din tavan,
Bucati de tencuiala-ncep sa cada
Octombre-si varsa ploaia rece-n strada
Si pasageru-si spala rana in lighean…
In varful unui plop, o cioara,
Sau poate palaria neagra din cuier
A pasagerului ce-a vrut sa moara,
Intreaba vantul :
— Cat mai e pana la cer?…
Si, dupa cateva minute de tacere,
Porneste-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere…
. . . . . . . . . . . . .
Probabil pasagerul a murit!..
Miroase-a igrasie…
Din tavan,
Bucati de tencuiala-ncep sa cada
Octombre-si varsa ploaia rece-n strada
Si pasageru-si spala rana in lighean…
Celei din urmã
Ochii negri,
Parul negru,
Si-mbracata-n negru toata,
A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate..
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropata?
Cine-a fost fantoma-n doliu la al carei tragic piept
Palpitau trei asfodele ca trei guri insangerate?…
N-o fi fost necunoscuta ce m-asteapta
Si-o astept?…
A trecut…
Era-mbracate ca miresele lui Crist
Cand coboara-ngandurate albul treptelor tocite.
Ochii ei sorbeau apusul cu nesatul unui trist
Demon, smuls din intuneric
Si-aruncat in plina ziua –
Ochii ei, reflexul unor aiurari netelmacite,
Se dublau ca-ntr-u suprema sarutare de adio.
A trecut…
Si-n urma celei de purta cu ea secretul
Frazelor turburatoare de seninuri fara pata,
Am ramas sa-i sorb parfumul
Si sa descrifrez regretul
Asfodelelor fanate ce-i cazusera din piept…
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropata?
N-o fi fost necunoscuta ce m-asteapta
Si-o astept?…
Posibil… Mai mult ca sigur ca ea a fost… Repet „A FOST…”.Acum ea s-a dus, eu merg mai departe!Fiecare cu drumul lui!Enjoy the life!